5 pași spre tinerețe

94

Poțiuni miraculoase, proceduri este­tice cu denumiri Sci-Fi sau tehnologii care sună la fel de pompos ca o carte de genetică… Toate promit să ne ajute în lupta cu timpul. Dacă ești confuză și nu știi ce să alegi, am selectat noi pentru tine 5 dintre cei mai importanți pași spre o piele tânără.

Am credința fermă că într-o lume în care toate femeile vor îmbătrâni, eu voi reuși să rămân de căruță… În urma timpului, vreau sa spun. Cunosc prea multe despre industria de înfrumusețare ca să nu reușesc să păcălesc trecerea timpului. Măcar puțin. Cu toate acestea, săptămâna trecută, într-o di­mi­neață, mi-am băut cafeaua, m-am uitat în oglindă și le-am văzut. Erau acolo! 3 riduri! și 2 pungi mari! Chiar sub ochii mei! Cum au reușit să treacă de gardienii ultrapotenți din cremele mele?

Este adevărat că am profitat de vizita unui bun prieten de-al meu și am bătut toate cluburile cu muzică live din București (somnul de frumusețe nu era o opțiune), dar totuși… Am apucat să și dorm… Vreo 3 ore pe noapte. Și, pentru că sora mea nu era prin preaj­mă ca să-mi spună cu foarte mult cinism „draga mea, nu ai nici un rid!”, mi-a trecut prin cap ideea că poate ar fi timpul să apelez la specialiștii care știu cum să „taie” vârsta: chirurgii plasticieni.

Laser, botox… sunt foarte multe opțiuni. Și, de ce nu? Nu trebuie să spun nimănui. Aș putea să-mi fac câteva mici ajustări și să declar că mi-am păstrat tinerețea făcând sex tantric cu Johny Depp (mă rog, când nu e ocupat cu Vanessa). Tocmai când luam în calcul opțiunea mai puțin dure­roasă, „vocea ratiunii”, adică sora mea, se uita la mine cu același cinism și îmi spune: „Nu ai riduri! Ești puțin deshidratată. Dă-te cu o cremă și gata”. Surprinsă de sfatul ei, i-am dat dreptate.

Sunt atât de multe poțiuni pline cu ingrediente noi și tehnologii Sci-Fi, care pot rezolva aproape orice problemă, încât nu are sens să apelez la măsuri drastice. Așadar, am făcut un mic inventar al tuturor tratamentelor și cremelor pe care le-am încercat până acum și am ales câteva opțiuni pentru diferite proble­me – ca ridurile, laxitatea cutanată sau lipsa de luminozitate. Vei descoperi serumuri care imită efectul unui tratament cu laser, o cremă care reinnoiește pielea sau loțiuni cu proprietăți de lifting, care vin în locul sau în completarea tratamentelor dermatologice. Toate pentru a ne ajuta să încetinim trecerea timpului… Dacă tot nu putem să-l oprim în loc.

Remodelarea conturului feței
Specialiștii au constatat că ștergerea ridurilor de pe chip nu înseamnă neapărat și o înfățișare mai tânără. „Laxatia cutanată sau pielea lăsată și repoziționarea volumelor faciale constituie o reală problemă”, ne spune Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog. Pielea este susținută de o rețea elastică, dar cu o oarecare rigiditate, care acționează în sinergie pentru a asigura rezistența și suplețea. Colagenul este solid și astfel acționează ca un cadru pentru garantarea fermității și tonusului țesutului, iar elastina este flexibilă și elastică, asigurând suplețea și echilibrul pielii.

Odată cu vârsta, această structură se rupe, pielea se lasă și se micșorează volumul, cu precădere în jurul conturului feței și a gâtului. În ultimul timp, dermatologii folosesc o serie de aparate și tratamente de tightening, care refac într-o manieră nedureroasă și neinvazivă conturul feței. Unul dintre cele mai populare tratamente este laserul cu radiofrecvență (ca Alma Accent, spre exemplu), prin care energia electromagnetică pătrunde în țesut și ge­ne­rează o încălzire a fibrelor elastice, iar acestea se contractă – prin urmare, pielea se strânge. Rezultatele se instaleaza treptat (sunt necesare circa 3-12 ședinte) și durează circa 6 luni.

Ca o completare a tratamentului, sau pur și simplu pentru a veni în întâmpinarea acestor probleme legate de elasticitatea pielii, companiile cosmetice au elaborat o serie de formule care promit prevenirea laxației cutanate. Lancôme a consolidat tehnologia R.A.R.E., care datorită unei oligopeptide unice (o moleculă care se fixează la suprafața pielii creând o micro-rețea care imită proprietățile fibrelor din rețeaua de susținere a pielii), îmbunătățește producția de colagen și întărește fixarea fibrei pentru a ajuta la repoziționarea proporțiilor feței. S.L.R.P.s (proteoglicani bogați în leucine mici) se dimi­nuează odată cu înaintarea în vârsta (în special Lumicanul) și sunt esențiali în funcționarea sănătoasă a pielii (fixează colagenul pentru o rezistență optimă a rețelei, determină diametrul fibrelor de colagen pentru a permite producerea unei rețele calitativ superioare, protejează colagenul prin prevenirea deteriorării acestuia, furnizează continuu nutrienți către celule). Practic, o producție bună de colagen este deja suficientă pentru a avea un aer mai tânăr.

Companiile cosmetice au realizat că este mult mai eficient să stimulezi funcționarea normală a pielii decât să tratezi proble­mele cu ingrediente active de întindere care, în general, conțin numai fibre rigide, incapabile să se adapteze la mișcările și expresiile feței. Laser in a bottle de la Dr. Brandt are de asemenea un efect de tonifiere și lifting, datorită proteinei derivate din mazăre dulce, care întărește rețeaua de colagen, iar antioxidanții (extract de ceai alb și ceai verde) protejează structurile existente de colagen și elastina de efectele radicalilor liberi. Dacă preferi produsele pe bază de extracte naturale, atunci vei aprecia Radiant Immediate Lift de la Sisley. După ani de cercetări, laboratoarele Sisley au creat un serum cu adevărat magic, bogat în oligozaharide (extrase din floarea perei cu ghimpi a cactusului) care stimulează procesul natural de regenerare a pielii, iar proteina de grâu netezește și conferă lifting imediat.

Eliminarea ridurilor de expresie
Dacă te întrebi care sunt tratamentele la care apelează majoritatea femeilor de pe glob, am să-ți dezvălui misterul: injecțiile cu toxină botulinică (Botox sau Dysport). Procedeul este foarte simplu: când este injectată în mușchii mimicii, se produce relaxarea musculaturii respective, împiedicând-o să se contracteze, deci să formeze ridul. Metoda este foarte populară și are rezultate spectaculoase pentru ridurile de pe frunte, din jurul ochilor, dintre sprâncene (acele semne de expresie care încep să se vadă după 28 de ani), nu dă dependență și este reversibilă.

Dacă la un moment dat, din varii motive, hotărăști întreruperea tratamentului, după un timp, musculatura își recapătă mobilitatea inițială. Practic, singura parte dificilă a tratamentului este alegerea doctorului, pentru că substanța injectată greșit poate paraliza temporal mușchi importanți pentru mimica facială, ducând la o grimasă mai puțin naturală. Dacă te-ai hotărât că injecțiile cu toxine nu sunt pentru tine, sau ideea de injecții îți creează repulsie, poți apela la variantele care nu necesită ace.

Lift Fusion este unul dintre primele produse concepute ca o alternativă pentru injecțiile cu toxină botulinică, iar studiile clinice au demonstrat că este aproape la fel de eficient ca Botox-ul. Tehnologia avansată a acestei creme folo­sește nanosfere micro-injectabile, M-Tox, care cumulează in­gredienți anti-rid activați în contact cu pielea și care relaxează în mod vizibil ridurile și liniile fine, redau supletea și fermitatea pielii și stimulează producția de colagen pentru a preveni formarea ridurilor noi. În doar 10 minute de la aplicare, ridurile și liniile de expresie sunt diminuate, iar rezultatul durează 24 de ore. Good Skin Labs au lansat și ei o formulă inovatoare, Smooth-365, un cocktail de ingrediente menite să estompeze imediat ridurile: extracte de mure și struguri (antioxidanți importanți, care protejează pielea și dau luminozitate tenului), extracte de perle albastre care difuzează lumina pentru estomparea imper­fecțiunilor și a ridurilor, iar peptidele stimulează funcțiile naturale ale pielii și producția de elastină și colagen.

Regenerare și reînnoire celulară
Pielea este alcătuită din trei straturi: epidermul, dermul și hipodermul. Cel mai expus factorilor din mediu este epidermul, iar cel mai important este stratul bazal, care are rolul de a sintetiza noi ce­lule care ascensionează spre suprafață și le înlocuiesc pe cele degradate. Pe epiderm se află stratul cornos, pe care se găsesc ce­lu­lele degradate și impurități care împiedică sau încetinesc procesul natural de reînnoire celulară.

Vedetele de la Hollywood optează la dermatologi pentru ședințe constante de microdermoabraziune (cam la fel de des cum ape­lăm noi, muritoarele de rând, la un pensat), deorece pielea luminoa­să și fără riduri poate crea dependență. Micro­dermoa­bra­ziu­nea este un termen generic care denumește procedura de îndepărtare a stratului superficial al pielii prin abrazarea cu mi­cro­cristale, care sunt impinse sub presiune asupra tegumentului, stimulând stratul bazal să sintetizeze celule noi pentru refacerea epidermului.

Datorită vacuumului din sistemul de abrazare, este ridicată o mică porțiune din piele, asupra ei fiind împinse sub presiune microcristale perfect rotunde, care abrazează pielea, curăță porii, îndepărtează impuritățile, atenuează ridurile fine și petele superficiale, ducând la îmbunătățirea tonusului și a elasticității cutanate, sti­mulând diviziunea și sinteza de colagen”, explica Dr. Daniela Po­poiu, medic specialist dermatolog. Reînnoirea celulară este atât de importantă pentru menținerea supleții și tinereții pielii, încât au apărut pe piață o serie de creme care vin în completarea tratamentelor estetice.

Serumul Lift Active Pro de la Vichy conține ingrediente active (peptide și vitamina C) care asigură o reînnoire celulară profundă, îmbunătățește textura pielii, iar fibrociclamidele multiplică numărul fibroblastelor. Gama Derma-Genese de la L’Oréal conține o moleculă dermo-reconstructivă, Pro-Xylane, provenită din chimia verde, care ajută la crearea de noi celule, iar acidul hialuronic ajută la dimi­nuarea ridurilor și hidratarea pielii.

Exfolierea în profunzime
În timp, pielea are nevoie de tratamente de regenerare, de ștergere a ridurilor, de rezolvarea problemelor legate de urmele lăsate de acnee sau depigmentări. Pentru astfel de cazuri, cele mai recomandate sunt peelingurile chimice ușoare și medii, care pot trata ridurile superficiale, neregularitățile profunde și discromiile. Derma­tologii preferă peeling-urile cu acid tricloracetic, TCA – care poate fi folosit în concentrații variate, pentru a îndepărta straturile superficiale ale pielii. Recuperarea durează câteva zile, iar folosirea unei creme cu factor de protecție ridicat este indicată în orice anotimp, timp de câteva luni, pentru protejarea pielii regenerate. Noile celule ce se formează în timpul procesului de vindecare au ca rezultat o piele mai netedă, mai întinsă și mai luminoasă.

Pentru a continua regenerarea pielii, trebuie să apelezi la tratamente eficiente, precum Perfectionist Wrinkle Lifting Serum de la Estée Lauder, care conține un complex de proteine, amino acizi și peptide, ce pătrund în piele, stimulând regenerarea ei. Serumul formează o peliculă invizibilă pe piele, umplând ridurile fără să afecteze expresia feței. O altă cremă care promite regenerarea eficientă a pielii este Double Serum Generation 6 de la Clarins, o formulă în 2 faze, care permite combinarea ingredientelor antiaging solubile în apă cu cele solubile în ulei, fără absolut niciun risc.

Ingredientele active adunate de pe 5 continente încarcă pielea de energia necesară combaterii factorilor nocivi și o protejează de efectele glicației (procesul prin care zaharurile atacă proteinele din piele, ducând la pierderea elasticității și la formarea ridurilor). Un produs eficient în combaterea efectelor glicației este creat de dermatologul Madonnei, Dr. Fredric Brandt: Lineless Anti-Glycation Serum, care conține hidro­xiprolisilan C, o moleculă care protejează fibrele de proteine, prevenind laxitatea cutanată, stimulând regenerarea fibrelor de colagen și elastina afectate de acest fenomen.

Hidratare și luminozitate
Deși deshidratarea pielii duce la un aspect tern și, în final, la formarea ridurilor, foarte multe femei neglijează acest as­pect, căutând tratamente și ingrediente care să promită șter­gerea ridurilor și ignorându-le pe cele care mențin o hidratare optimă a pielii. Pentru a revitaliza o piele uscată și deshidrată nu trebuie să apelezi la chirurgia estetică. Un tratament facial care să conțină uleiuri esențiale, ca Hydralessence de la Yonka, poate reface echilibrul hidric al tenului în doar 1 oră. Demachierea cu o emulsie cu 5 uleiuri esențiale este o desfătare pentru pielea uscată, iar gomajul vegetal (conține carob – obținut de la un arbore din Orientul Mijlociul) exfoliază de­licat, hidratând în același timp.

Masajul cu un cocktail concentrat de substanțe active și mască cu fructe exotice, alge și ceai verde, uleiuri de iasomie și trandafiri este pe cât de nutritiv, pe atât de relaxant, datorită aromelor care îți vor invada simțurile. Un astfel de tratament, cel puțin o dată pe lună, menține echilibrul hidric al pielii, revitalizând-o și protejând-o pe efectele nocive din mediu.

Continuă să asiguri o bună hidratare a tenului cu poțiunile bogate în agenți hidratanți, ca Skin-Expert Peace & Glow by Terry, sub formă de roll-on, foarte ușor de folosit (este arma mea secretă de fiecare dată când călătoresc), care conține o concentrație ridicată de ingrediente active ca aminoacizi, poliflenoli, flavonoizi și vitamina C (pentru a stimula sinteza colagenului), proteine revitalizante pentru un efect firming, microsfere de acid hialuronic pentru hidratare profundă pe tot parcursul zilei și pseudo-peptide anti-stres care proteajează pielea de radicalii liberi. În plus, aplicatorul cu bila activează micro-circulația în timp ce elibe­rează extracte hidratante și calmante de flori albastre, care te vor face să te simți ca după 1 oră la Spa.

Cu puțină atenție, multă răbdare și perseverență și, desigur, cu armele potrivite, poți ieși învingătoare în lupta împotriva timpului. Poate nu vei avea fața „înghețată” la 20 de ani, (chiar dacă ai trecut de 50), dar cu siguranță vei arăta mai tâ­nără și cu o piele de invidiat. Te vei simți bine în pielea ta și asta va face ca orice tratament sau serum pe care îl fo­lo­sești să devină de 100 de ori mai eficient.