Vlad Zamfirescu s-a căsătorit! Socrul mare, actorul Florin Zamfirescu, despre noră: „Eu nu mi-am îndrumat copiii în această direcţie. M-am opus cât am putut… Dar n-am avut ce să fac”

3445

Vlad Zamfirescu și actrița Diana Roman şi-au unit destinele pe data de 9 septembrie, iar socrul mare, actorul Florin Zamfirescu a fost în al nouălea cer. Petrecerea s-a desfăşurat într-un loc inedit şi spectaculos.

Vlad Zamfirescu s-a căsătorit şi, ca un actor care se respectă, a ales ca şi în afara serviciului să fie tot aproape de locul de muncă.

Mai exact, felicitările, masa şi dansul au avut loc pe… acoperișul Teatrului Național!

Florin Zamfirescu a fost extrem de entuziasmat de nunta fiului său şi a apreciat organizarea ireproşabilă.

„A fost foarte bine organizată. Oamenii puteau fuma, muzica putea fi tare, căci nu ne spărgea urechile.

N-a venit nimeni din presă, din ziariști să filmeze ceva. Și am zis că poate a fost ținută în foarte mare secret, nu e rău.

A fost o nuntă foarte frumoasă pe acoperișul Teatrului Național, e un restaurant acolo. A fost cea mai frumoasă nuntă la care am participat. A fost foarte bine organizată. Localul a fost excelent ales, a fost minunat faptul că s-a ținut în aer liber.

Oamenii puteau fuma, eu nu fumez, de exemplu, plus că muzica putea fi tare, dar nu ne spărgea urechile. Fiind în aer liber, sunetul se pierdea în spațiu… Am primit azi o filmare, eu nu am știut de ea. A fost o dronă care a filmat. E o filmare foarte frumoasă”, a declarat Florin Zamfirescu.

Florin Zamfirescu, despre noră: „Diana e foarte, foarte frumoasă, dar și foarte talentată, extraordinar de talentată”

Florin Zamfirescu are numai cuvite de laudă la adresa nurorii sale, actriţă la Teatrul Nottara.

„Diana nu numai că e actriță, nu numai că e foarte, foarte frumoasă, dar e și foarte talentată, extraordinar de talentată. Acuma, între Vlad și Diana dacă se naște un copil, ăla ce-o să facă? Eu știu… Poate chirurg!

Cine știe ce-o să fie. Dar nepoții mei actuali, aproape toți cei patru, au înclinații artistice. Cel mare al lui Vlad, Matei, e la Liceul Tonitza și asta spune multe. Cel mare al lui Ștefana a intrat acuma la Liceul George Enescu, el e pianist și cântăreț la orgă deja de mare succes.

Iar cei doi mici dau semne foarte puternice. Băiatul cel mic al lui Vlad, care se numește și Florin Zamfirescu e toboșar, visează să facă tot felul, dansator ca maică-sa, căci mama lor,Mihaela este coregrafă și balerină.

Deci din zona asta, ce să fac? Eu nu mi-am îndrumat copiii, nici pe Ștefana, care e actriță și profesoară la UNATC, nici pe Vlad să facă teatru. Din contră! M-am opus cât am putut… Dar n-am avut ce să fac”, a mai declarat Florin Zamfirescu pentru sursa citată.