VIDEO. Explozii la stația GPL din Crevedia: O persoană a murit și alte 46 sunt spitalizate, dintre care 8 intubate / Arafat: 26 de pompieri sunt răniți / România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor în străinătate

384

Două explozii au avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1A.

Prima explozie a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor. Cel puțin o persoană a murit și alte 46 sunt spitalizate, dintre care 8 intubate. Dintre răniți, 26 sunt pompieri, unii în stare gravă. România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor.

UPDATE 01:25 La acest moment, incendiul a fost localizat, astfel că pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți a fost eliminat. Echipajele operative acționează pentru lichidarea ultimelor focare, a anunțat ISU.

La fața locului intervin 10 autospeciale de stingere și 1 autoscară.

UPDATE 01:22 Premierul Marcel Ciolacu a plecat de la spitalul Bagdasar și merge la Celula de criză de la Ministerul Afacerilor Interne.

UPDATE 01:13 Radu Popescu, de la ISU Dâmbovița, a precizat, la fața locului, că în total au fost trei explozii, iar pompierii care au fost răniți de cea de a doua explozie, cea mai puternică, interveneau de la distanță de 100 de metri.

În acest moment, mai există flăcări care se manifestă la 7 proprietăți, a mai precizat acesta.

Reprezentantul ISU Dâmbovița a fost și el rănit ușor în explozie, având arsuri de gradul I la mâna dreaptă.

UPDATE 01:04 Situatia victimelor internate la spitalul Bagdasar, anunțată de Guvern: 13 internati. Dintre care 5 civili sunt intubati la ATI. Restul sunt 7 pompieri si 1 jandarm, in stare stabila si cu rani mai mici.

UPDATE 01:03 România a obţinut sprijin din Norvegia, Austria, Belgia şi Italia, a anunțat Raed Arafat.

UPDATE 00:50 Medicul Bogdan Oprița, coordonatorul UPU Smurd București și purtător de cuvânt al Spitalului Floreasca, a declarat, sâmbătă noaptea, că, din 30 de victime de la Crevedia sosite la acest spital, doar una nu avea arsuri. Cinci pacienți sunt intubați, dintre care doi au arsuri de gradul 3 și 4 pe 95% din corp și nu pot fi transferați în străinătate. Până acum, au fost găsite 7 locuri în afara țării pentru transferul victimelor. Detalii aici.

UPDATE 00:40 Declarații premierul Ciolacu la plecarea de la Spitalul Floreasca:

Ne concentrăm să salvăm cât mai multe vieți.
A fost activat Mecanismul de protecție civilă. Încă nu a plecat niciun pacient.
Au fost în sălile de operație vreo 4
Voi merge la Bagdasar unde mai sunt și acolo pacienți

Un pacient are arsuri pe 80% din suprafața corpului, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila la Digi24.

Medicul personal al premierului israelian și-a oferit sprijinul pentru transferul unor pacienți, iar cei din celula de criză de la MAI au luat legătura și cu Austria.

UPDATE 00:15 Şeful INSEMEX: Ar fi fost evitată a doua explozie de la Crevedia, dacă se respectau legile / Aşteptăm să fim solicitaţi pentru a face cercetarea la faţa locului

UPDATE 00:09 Ministerul Sănătății anunță că în spitalele din București sunt internate în acest moment 46 de victime: 13 sunt la Spitalul Bagdasar Arseni, 4 la Spitalul de Arși, 28 la Floreasca, 1 la Elias. 8 pacienți sunt intubați.

Cifrele vor fi actualizate pe măsură ce apar noi informații.

UPDATE 23:58 Colegiul Medicilor Bucureşti face apel pentru donare de sânge:

„Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti transmite condoleanţe familiei victimei, sănătate celor răniţi şi putere de muncă echipelor medicale care în această noapte se luptă pentru salvarea vieţilor! Apel pentru donarea de sânge de la coordonatoarea Centrului de Transfuzii Bucureşti în contextul exploziilor de la Crevedia şi a numărului mare de răniţi. CMMB susţine donarea de sânge!”

UPDATE 23:34 Premierul Marcel Ciolacu a ajuns la Spitalul Floreasca, unde sunt internați cei mai mulți răniți: 27 pacienți, dintre care 4 intubați.

UPDATE 23:27 Declarații Marcel Ciolacu: „Mai mult ca sigur credem că în seara asta 4 pacienți vor fi transferați în Italia și în Belgia”. (detalii aici)

UPDATE 23:22 Doi dintre răniții de la Crevedia vor fi transferați în această noapte la Bruxelles. (detalii aici)

UPDATE 23:20 Apel la donare de sânge după explozia de la Crevedia: Oamenii sunt așteptați să meargă duminică la centrele de transfuzii, mai ales cei care au mai donat (detalii aici)

UPDATE 23:18 Ministerul Afacerilor Interne activează o linie verde pentru cetățenii afectați de explozii, a anunțat, sâmbătă seara, Guvernul.

0212069397 și 0212069398 sunt numerele de telefon la care pentru cetățenii din zonă, dacă vor să reclame simptomatologie în zilele următoare și pentru cei care caută informații despre rude sau cunoștințe afectate de explozii.

UPDATE 23:11 SURSE: Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia aparține fiului primarului PSD din Caracal.

UPDATE 23:08 Președintele Klaus Iohannis, după explozia de la Crevedia: „Solicit autorităților luarea de măsuri urgente pentru cei răniți astfel încât tragediile din trecut să nu se mai repete” (detalii aici)

UPDATE 23:01 România va activa Mecanismul de protecție civilă al UE pentru transferul în străinătate al răniților în explozia de la Crevedia, a anunțat premierul Ciolacu. (detalii aici)

UPDATE 22:59 VIDEO Noi imagini cu a doua explozie de la Crevedia: O ciupercă uriașă s-a format în aer, ca la exploziile termobarice

UPDATE 22:54 Guvernul anunță situația victimelor la acest moment: Spitalul Bagdasar – 11 pacienți (3 intubati), Universitar – 4 pacienți – Spitalul de Arși – 4 pacienți (1 intubat), Spitalul Floreasca – 27 pacienti (4 intubați)

UPDATE 22:50 Alexandru Rafila: „MS are 6 spitale de urgență care sunt în subordine. Ne-am coordonat și cu spitale care au capacitatea de a trata în secțiile ATI pacienții care au probleme. Avem disponibile 60 de paturi de ATI. La celula de criză de la MAI participă 2 secretari de stat de la Ministerul Sănătății. Avem nevoie de coordonare, ea e realizată la nivelul MAI. Partea de asistență medicală o vom asigura, iar împreună vom decide transferul pacienților în străinătate activând Mecanismul de protecție civilă. E o tragedie și facem tot ceea ce e necesar cu profesionalism, fără niciun fel de rabat, astfel încât oamenii să se simtă în siguranță. Ne pregătim să acordăm și consiliere psihologică familiilor victimelor”.

UPDATE 22:27 12 spitale din Capitală sunt deja pregătite să primească pacienți, anunță Ministerul Sănătății.

UPDATE 22:07 Premierul Marcel Ciolacu va merge la celula de criză de la MAI.

UPDATE 22:04 Raed Arafat: „7 răniți la prima explozie și 26 de pompieri la a doua. Un pacient a făcut infarct aici. A fost resuscitat inițial și din nou a intrat în stop cardiac și a decedat. Nu e pacient ars”.

UPDATE 22:02 26 de pompieri răniți după a doua explozie de la Crevedia, unul în stare gravă, anunță Raed Arafat

UPDATE 21:45 Un spital mobil este amenajat la fața locului.

UPDATE 21:43 Planul alb a fost insituit și la spitalul Bagdasar, medicii vin de acasă pentru a elibera locuri pentru victime.

UPDATE 21:42 VIDEO Momentul celei de a doua explozii de la Crevedia / S-a ridicat un nor imens de foc și cenușă

UPDATE 21:39 Societatea din Crevedia unde a avut loc explozia de sâmbătă avea activitatea suspendată și funcționa ca parcare pentru cisterne, conform surselor G4Media. (detalii aici)

UPDATE 21:18 La spitalul Floreasca a fost activat planul alb: „O parte din personal și șefii de secție vin spre spital ca să elibereze locuri, să ne asigurăm că avem capacitatea să primim răniții, a declarat la Digi 24 Radu Țincu, medic ATI Floreasca.

UPDATE 21:10 O nouă explozie a avut loc în jurul orei 21:00 iar cinci salvatori au fost răniți.

UPDATE 21:08 Oamenii din zonă spun că au văzut o nouă explozie.

UPDATE 21:07 La fața locului intervin următoarele forțe:

ISU BIF – 14 autospeciale de stingere, 1 autospecială cu roboți, 1 autospecială de stingere cu pulbere și azot, 1 autoscară, 1 punct medical avansat, 7 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SMURD cu medic, 1 echipaj CBRN.

ISU DB: 6 autospeciale de stingere, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 11 ambulanțe SMURD , 2 puncte medicale avansate.

ISU PH – 3 autospeciale de stingere.

UPDATE 21:02 Ministerul Sănătății anunță că există în acest moment șapte răniți, dintre care patru intubați și un mort: „Explozia care a avut loc astăzi la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, a produs rănirea mai multor persoane. Au intervenit echipaje ale Serviciilor de Ambulanță București Ilfov și Dâmbovița și SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență și au transportat victimele la spitale de urgență din Capitală: Floreasca, Universitar și Bagdasar Arseni. Din informațiile pe care le avem până în prezent, s-au înregistrat 7 răniți (4 dintre aceștia sunt intubați) și un deces. Cifrele sunt provizorii și le vom actualiza pe măsură ce apar noi informații”.

UPDATE 20:14 Efectivele de la fața locului au fost suplimentate după cum urmează: De la ISU BIF: 4 autospeciale de stingere, 1 autospecială de stingere cu pulbere și azot, 1 Post Medical Avansat ( PMA); De la ISU Prahova: 3 autospeciale de stingere.

UPDATE 19:58 „Din informații de la Poliție ar mai fi încă 10 victime. Informația e primită de la un polițist”, afirmă primarul din Crevedia la Digi24.

UPDATE 19:57 La fața locului a fost alocată și autospeciala transport roboți. Totodată, pentru protecția populației s-a luat măsura preventivă de evacuare, pe o rază de 300 m.

UPDATE 19:56 Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației aflată in proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert.

UPDATE 19:55 Primarul din Crevedia, Petre Florentin, a declarat, la Digi24, că focul se extinde la locuințe, iar localnicii din zonă au fost evacuați.

UPDATE 19:50 A fost activat planul roșu de intervenție.

UPDATE 19:49 Primarul din Crevedia, Petre Florentin, declarații la Digi24: „Nu se poate face mare lucru pentru că arde, e foarte gravă situația, avem câteva victime intubate. Pompierii stau la distanță, nu se pot apropia. Au luat foc case, a luat foc pe câmp. Avem nevoie de mai multe mașini de pompieri. Două persoane, angajați, încă nu știm de ele. Locația avea suspendată activitatea ca să nu mai vândă la cetățeni, dar cisterne intrau și ieșeau de acolo. Două cisterne încă ard”.

știrea inițială

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1A, în localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, a avut loc o explozie la o stație GPL. În urma evenimentului 5 persoane au fost rănite, urmând a fi investigate medical. Circulația rutieră este blocată total pe DN 1A, fiind deviată prin localitatea Cocani. Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor comiterii evenimentului”, transmite Poliția Română.