Vestea tristă a zilei. Din păcate, e vorba despre Rona Hartner

749

Rona Hartner este grav bolnavă. Vedeta a fost diagnosticată cu cancer la plămâni în stadiul patru și în aceste momente se luptă pentru viața ei. Recent, ea a făcut o declarație surprinzătoare de pe patul de spital.

Rona Hartner are vești bune pentru fanii săi. Boala răspunde la tratamentul cu citostatice. În ciuda acestui fapt, vedeta s-a pregătit deja pentru cele mai crunte scenarii. La sfatul medicilor, ea și-a făcut testamentul și și-a cumpărat deja loc de veci.

Hartner își păstrează în continuare optimismul cu care ne-a obișnuit. Se pare că tratamentul în acest moment evoluează bine și nu are niciun efect secundar major asupra corpului artistei. Potrivit acesteia, jumătate din boală a dispărut deja.

Artista a făcut o scurtă declarație în care spune că a câștigat în greutate din cauza tratamentului cu cortizol.

„Acum sunt un pic mai împlinită de la cortizon, dar ăsta e singurul efect secundar pe care-l am, pentru că Dumnezeu a vrut să am un cancer care răspunde extraordinar la ultimul model de citostatice din lume, care este fără niciun efect secundar asupra mea”.

„Acest tratament este extraordinar și deja în trei săptămâni am trecut de jumătate. Așa este (rezultatul analizelor e foarte bun – n.r.). Doctorii mă trimiteau la notar să-mi fac testamentul…

Am fost cu copilul meu, a fost groaznic pentru noi, mi-am cumpărat loc de veci, dar Biserica e forță”, a declarat Hartner

Rona Hartner a vorbit despre tratamentul recomandat de medici

Artista a lăudat tratamentul dat de medici, care a făcut posibil un rezultat foarte bun în scurt timp. Ea povestește și despre cumpărarea locului de veci și pregătirile pentru scenariile cele mai negre.

„Acum sunt vie, deși nu era prevăzut, am fost jumătate paralizată din cauza unei metastaze pe creier. Ieri am făcut două ore de sport, am mers 7-8 kilometri, am înotat.

Pentru că am un tonus excepțional, acest medicament a dat înpoi metastazele, care în mod normal trebuiau să-mi facă criză de epilepsie”.

Rona Hartner încheie mesajul într-o notă pozitivă. Estimează că într-o lună va termina tratamentul.

„Merg pe panta bună, cred că într-o lună opresc tratamentul, fără să-mi fi pierdut părul, fără să fie avut nimic altceva, doar că nu mai am forță”, a spus Rona Hartner