”Sunt pocăită și sper să mă pocăiesc și mai mult, fricile mele au dispărut”… Dana Nălbaru, despre pocăință și renunțarea la viața publică

395

Dana Nălbaru (46 ani) s-a retras, în urmă cu mai mulți ani, la viața publică și a decis să se pocăiască. După ce a renunțat la trupa Hi-Q și s-a căsătorit cu Dragoș Bucur, aceasta s-a mutat la țară, unde trăiește liniștită alături de cei trei copii ai lor.

Fosta solistă a trupei Hi-Q a mărturisit că s-a pocăit, iar la vârsta de 33 de ani s-a și botezat.

Dana Nălbaru a vorbit pentru prima dată despre faptul că s-a pocăit și că a ales această cale a credinței, invitată fiind în podcastul „Fain și Simplu” al lui Mihai Morar.

„Sunt pocăită și sper să mă pocăiesc și mai mult, astfel încât în fiecare zi a vieții mele să îl fac pe Iisus mândru de mine și să pot să tind către Dumnezeu în fiecare zi a vieții mele”, a afirmat soția lui Dragoș Bucur.

„La 33 de ani m-am botezat în Hristos. Eram botezată la ortodocși. Cineva mi-a vorbit și mie, așa cum le-am vorbit și eu altora și l-am descoperit pe Hristos, acum aproape 13 ani. Și l-am recunoscut pe Hristos și sunt foarte fericită de atunci. Am început să înțeleg care e treaba, cu ce se mănâncă pocăința și să încerc în fiecare zi a vieții mele să merg pe calea cea dreaptă, cea sfântă”, a declarat Dana Nălbaru.

„Am învățat că pot să fiu fericită cu puține lucruri, că nu e nimic mai prețios decât să rămân în Dumnezeu și tot ce fac în fiecare zi a vieții mele fac avându-l pe el ca reper”, a mai spus artista.

Întrebată de Mihai Morar de ce s-a retras din viața publică, Dana Nălbaru a răspuns simplu: „Că așa am vrut”.

„Așa am simțit. Nu e bine pentru mine, nu îmi place. Nu e pentru mine. Unii oameni sunt făcuți pentru viața publică, nu că viața publică e ceva rău. Unii sunt construiți pentru asta, pentru a face față tuturor lucrurilor ce țin din a fi persoană publică, cel puțin în România. Eu nu sunt făcută pentru a fi persoană publică. Toate lucrurile care au fost prea mult pentru mine, să spunem așa, mi-au făcut rău sufletește. Prea multă expunere, pre multă lume mă cunoștea”, a explicat ea.

„Nu eram fericită cu a fi persoană publică. Nu știu de ce. Nu mi s-a potrivit, pur și simplu. Am descoperit foarte multe lucruri despre mine, despre viață, despre Dumnezeu. L-am descoperit în primul rând pe Dumnezeu. Înainte de a decide să mă retrag. Dar mare parte a liniștii mele și a păcii mele interioare, să spunem așa, că s-a produs în ultimii 7-8 ani. Am descoperit că îmi place viața fără să mă cunoască lumea, foarte mult”, a mai spus Dana Nălbaru.

„Am fost omul cu cele mai multe frici”

Dana Nălbaru a povestit că înainte de a se pocăi și de a-l cunoaște pe Hristos avea foarte multe frici. Însă, de când l-a descoperit pe Iisus, fricile ei au dispărut, acum fiind o persoană liniștită.

„Când te încrezi în Dumnezeu, te lași cu totul în brațele Lui. Eu cred că am fost omul cu cele mai multe frici. Fricile mele au dispărut. Când te pocăiești mulți spun că ai luat-o razna și se așteaptă să te vadă cu batic pe cap când ieși pe stradă. Ori nu e așa. Pocăința este, în primul rând, în inima ta. Trăiesc cea mai bună perioadă a vieții mele și îi mulțumesc lui Dumnezeu prin toate lucrurile prin care am trecut”, a afirmat Dana.

„Fricile mele au dispărut. Am fost un om cu foarte multe frici. În primul rând îmi era frică de judecata celorlalți, că nu puteam să fiu perfectă, de înălțimi, de cutremure, de apă, îmi era frică de moarte. Nu mai am fricile astea. Sunt un om foarte liniștit și pentru mine asta înseamnă fericirea – când ești împăcat cu tine însuți”, a precizat soția lui Dragoș Bucur.

„Când băiețelul meu s-a îmbolnăvit, anul trecut, în ianuarie, și a trecut printr-o operație destul de grea, am trecut printr-un moment în care am crezut că o să-l pierdem. Nu am fost disperată, am avut cu adevărat credință că lucrurile vor fi bine. M-am pus pe genunchi și m-am rugat și am știut că el va fi bine, pentru că atunci Domnul a vorbit. Una este să crezi și altă este să te încrezi în Dumnezeu”, a mai mărturisit aceasta.

„Am învățat că poți trăi în lume, dar nu cu lumea. Am învățat că pot fi fericită cu puține lucruri. Când băiețelul meu s-a îmbolnăvit, anul trecut, în ianuarie, și a trecut printr-o operație destul de grea, am trecut printr-un moment în care am crezut că o să-l pierdem.

Nu am fost disperată, am avut cu adevărat credință că lucrurile vor fi bine. M-am pus pe genunchi și m-am rugat. Și am știut că el va fi bine, pentru că atunci Domnul a vorbit. Una este să crezi și altă este să te încrezi în Dumnezeu.