Premoniția sumbră a tânărului de 17 ani care s-a stins într-o școală de vară ”Mi-a zis să îi cumpăr un costum…”

7473

Un elev din Iași s-a stins din viață la vârsta de 17 ani din cauza consumului de băuturi energizante și nicotină.

Mama tânărului a făcut o serie de declarații neașteptate despre premonițiile pe care Yannis le-a avut cu numai câteva săptămâni înainte de tragedie.

O familie este acum distrusă după ce fiul lor de numai 17 ani care se afla într-o școală de vară a murit subit sub ochii colegilor de cameră. Tânărul consumase înainte 4 energizante și fumase două pachete de țigări, fără să mănânce absolut nimic.

Premoniția sumbră a tânărului de 17 ani din Iași

Recent, mama băiatului a vorbit despre premoniția pe care fiul ei o avea cu privire la ceea ce avea să i se întâmple.

Femeia mărturisește cu durere în suflet că fiul ei o rugase cu numai câteva săptămâni să îi achiziționeze un costum pe care să îl poată purta. Deși l-a întrebat care este motivul acestei cerințe, tânărul a refuzat să îi spună despre ce este vorba mai exact.

„Îmi zicea: ‘Mami, îmi doresc din suflet să îmi cumperi un costum’, de ceva timp îmi spunea. Și îi spuneam: ‘De ce, mami, ai vreo petrecere? Îți iei costum să mergi pe stradă?’

Și zicea: ‘Nu, dar îmi doresc și eu așa un costum’. Iar sâmbătă, după ce s-a întâmplat toată tragedia, a trebuit să mă duc să îi caut costum de mire și să îi pun floare în piept”, a susținut mama tânărului din Iași, potrivit BZI.

Cum s-a stins din viață tânărul de 17 ani
Mama băiatului a menționat faptul că fiul său a fost fericit și zâmbitor până în ultimul moment când a căzut pe spate, inconștient.

Imediat a apărut un student mai mare care i-a acordat primul ajutor, până la venirea echipajelor de la SMURD. Din păcate, în urma manevrelor de resuscitare, adolescentul nu a mai avut puls și nu a putut fi readus la viață.

„S-a declarat decesul, s-a anunţat Poliţia, iar cazul va fi evaluat post-mortem de către IML.

Din anamneză, din declaraţiile colegilor care se aflau la locul intervenţiei, pentru că întotdeauna căutăm cauze potenţial reversibile ale stopului cardio-respirator astfel încât să putem face şi un tratament etiologic în timpul resuscitării.

S-a evidenţiat că tânărul de 17 ani consumase băuturi energizante, aproximativ patru doze, şi fumase în noaptea respectivă două pachete de ţigări”, a declarat dr. Diana Cimpoeşu.