Lovitură după lovitură pentru Irinel Columbeanu. Ajuns la azil și cu început de Alzheimer, trebuie să facă pace cu o nouă veste dureroasă

3340

Irinel Columbeanu, în vârstă de 66 de ani, trece prin momente cumplite. De mai bine de două săptămâni se află internat la același azil în care tatăl său și-a trăit ultima perioadă din viață și are nevoie de supraveghere medicală.

Conform patronilor azilului, omul de afaceri suferă de un început de Alzheimer. Din păcate, bătrânețea lui Columbeanu nu este de loc liniștită și sunt șanse mari să nu o mai vadă pe Irinuca vreodată ținând cont că adolescenta nu are intenția de a reveni în România. Iată detaliile!

O nouă lovitură pentru Irinel Columbeanu. Ajuns la azil și cu început de Alzheimer, trebuie să facă pace cu o nouă veste dureroasă

De când a ajuns la azilul de bătrâni, Irinel Columbeanu simte o liniște emoțională de care avea mare nevoie. Fostul om de afaceri s-a adaptat deja mediului de acolo și își simte starea de sănătate îmbunătățită.

Irinel Columbeanu a menționat că fosta sa soție și fiica lor sunt conștiente de această decizie a lui, iar el speră că acestea îl vor vizita în viitor. Cele două locuiesc în SUA de mai mult timp.

Deoarece Irina are deja tot ce își dorește în SUA, ea nu are intenția de a se întoarce în România. Adolescenta are ambiții mari pentru viitor, iar tatăl ei nu pune piedici deciziilor pe care le ia.

„Nu cred, deși acum are și ea tot ce trebuie din punct de vedere al actelor, are Green Card. Mi-a zis că nu vrea să se mai întoarcă. S-a pus problema la un moment dat să îmi cumpere ea sau Monica un apartament unde să locuiesc și mi-a zis că nu vrea să se mai întoarcă.

Eu o înțeleg și cred că e normal, având în vedere unde învață și ce învață, e o hotărâre înțeleaptă pe care a luat-o ea. Eu niciodată nu interferez în deciziile ei, o las să le ia singură și sunt de acord cu ea. Știu că e fată deșteaptă și că știe să judece”, a declarat Irinel Columbeanu, în cadrul unui podcast recent.

Motivul pentru care Irinel Columbeanu s-a internat la azil

Deși are doar 66 de ani, Irinel Columbeanu s-a mutat într-un azil acum două săptămâni. Fostul om de afaceri a părăsit complexul rezidențial în care locuia și a ales să se stabilească în căminul pentru bătrâni, același loc în care tatăl său și-a petrecut ultimele momente ale vieții.

Un apropiat al lui Irinel Columbeanu, fostul om de afaceri din Izvorani, a dezvăluit în exclusivitate pentru CANCAN.RO că acest pas a fost luat în urma mai multor episoade în care Irinel a experimentat pierderi temporare de memorie și nu mai știa unde locuiește sau cine este!

„Au fost câteva episoade în care și-a pierdut memoria. A fost la supermarket sau la doctor și nu a știut să mai ajungă acasă. Mai mult, nici nu mai știa cine este.

Prietenii l-au sfătuit să se ducă la un azil, pentru a fi supravegheat non stop”, a declarat patronul azilului, conform publicației menționate anterior.

„Are pierderi de memorie, dar situația sa medicală nu e foarte gravă încă. A fost consultat de un doctor psihiatru, de psihologi. Are un început de Alzheimer ”, a concluzionat acesta.