Lacrimi şi durere la Turda: DJ Lalla, condusă pe ultimul drum

5445

Mai mulți colegi de breaslă și familia se pregătesc să o conducă pe ultimul drum pe tânăra artistă, care a fost găsită înecată pe malul mării, pe o plajă din Mamaia.

Sora ei geamănă a venit din Marea Britanie pentru înmormântare.

Suntem aici la Cimitirul Municipal din Turda, unde Laura Roșca va fi condusă pe ultimul drum. În acest moment este liniște aici. Slujba va începe la capelă de la ora 14:00 și va dura jumătate de oră, după care cortegiul funerar va porni spre groapa care se poate vedea în imagini.

La înmormântare, pe lângă familie și cei apropiați, vor participa oameni din lumea muzicii, persoane alături de care artista a colaborat, dar a legat și prietenii.

Ieri am vorbit cu câțiva DJ-i și mi-au spus că vor fi prezenți astăzi la Turda, chiar dacă noaptea trecută au avut evenimente în diferite locații din țară și asta a presupus să conducă toată noaptea pentru a ajunge aici.

Seara trecută, la capela, a avut loc priveghiul, la care au participat aproximativ 25 de persoane.

Așadar, astăzi, de la ora 14:00 DJ Lalla este condusă pe ultimul drum, după ce ne-a părăsit mult prea brusc şi mult prea devreme.

Cauza morții artistei Dj Lalla, tânăra de 34 de ani găsită fără viață pe o plajă din Mamaia

Laura Roșca, cunoscută ca Dj Lalla a fost găsită fără suflare ieri, 28 septembrie, pe o plajă din Mamaia. Autoritățile au identificat-o după tatuaje. Un grup de turiști au găsit-ofără suflare, iar ulterior s-a descoperit că este vorba despre Dj Lalla.

La o zi după ce a fost găsită moartă, medicii legiști au confirmat cauza morții. Potrivit acestora, Laura Roșca a murit înecată, iar în plămânii acesteia s-a găsit apă și nisip.

Această veste l-a luat prin surprindere pe tatăl artistei, deoarece susține că fiica lui era o înotătoare foarte bună. De asemenea, suspiciunea că și-ar fi pus capăt zilelor a devenit din ce în ce mai mare, după ce s-a aflat că Laura a fost internată, din cauza depresiei, în urmă cu o lună.

Dj Lalla suferea de depresie

Prietenii artistei Dj Lalla au declarat că au realizat o schimbare în comportamentul ei în ultima perioadă. Laura Roșca obișnuia să fie o persoană energică și fericită, dar prietenele ei au spus că în ultimele luni, artista își pierduse cheful de viață și slăbise foarte mult. Coregrafa Zizika a spus că în ultima vreme, Dj Lalla a lipsit din lumea mondenă.

‘Eu o știam pe Lalla prin domeniul artistic în care lucrez. Ea era o tânără super veselă, plină de viață, energică, optimistă.

Însă, în ultima perioadă recunosc că nu am mai văzut-o pe nicăieri, a fost destul de absentă în lumea asta, cu toate că ea avea jobul în continuare. Ce am observat a fost că a slăbit foarte mult și nu mai avea același chef de viață pe care îl avea înainte’, a declarat Zizika, la Star Matinal.

DJ Lalla era urmărită de zeci de mii de oameni pe rețelele de socializare. Aceasta era îmbrăcată cu un tricou de înot și slip, în momentul în care a fost găsită fără viață pe o plajă din Mamaia. De asemenea, oamenii legii nu au găsit urme de violență asupra ei.