Învățăturile lui Arsenie Boca: Ce se întâmplă cu sufletul după moarte. Cum arată Raiul

541

Arsenie Boca, unul dintre cei mai iubiți și apreciați duhovnici ai României, spunea că „existența Raiului este de netăgăduit”. Îndrăgitul părinte descria Raiul ca fiind locul unde sufletele celor cu credință în Dumnezeu ajung după moarte.

Mai multe lucruri despre învățăturile lui Arsenie Boca, dar și ce se întâmplă cu sufletul după moarte, puteți afla în următoarele rânduri.

Învățăturile lui Arsenie Boca: „Sufletul trebuie să treacă prin vămile văzduhului”

Arsenie Boca a făcut cele mai multe referiri cu privire la existența Raiului în „Cărarea Împărăției, lucrare scrisă de duhovnic în anii 1940. După cum scria unul dintre cei mai iubiți duhovnici ai românilor, „Raiul există, la ca și iadul”, acestea fiind locurile în care ajung sufletele oamenilor până la urmă.

Pe vremea când se afla la Mănăstirea Brâncoveanu din Munții Făgăraș, duhovnicul le explica oamenilor ce se întâmplă cu sufletul după moarte. Conform părintelui, pentru a putea ajunge în Rai, sufletele noastre trebuie să treacă mai întâi prin vămile văzduhului.

„Trebuie trecute vămile, rușinând încă de aici, de pe pământ, pe vameșii văzduhului, că la mutarea noastră dincolo, cunoscând ei focul dumnezeiesc ce a ars lucrurile lor din noi, să nu ne poată opri cu vreo datorie neplătită din vremea de acum, vreme rânduită încercărilor.

Și nu le trebuie potrivnicilor pustiire mai mare în lucrăturile lor decât răbdarea cu dragoste a necazurilor, căci ea arde datoriile noastre și toată strădania lor”, scria Arsenie Boca, în lucrarea menționată.

Totodată, Arsenie Boca spunea că „desfacerea sufletului de trup se face în vreme de trei zile pământești, începând de la momentul pe care-l numim moarte”.

Părintele explica faptul că, sufletele trec în lumea asemenea lor, fie cu îngerii buni, fie cu cei căzuți. Asta însă depinde de faptele fiecărui om.

Cum arată Raiul, potrivit părintelui Arsenie Boca

În timp ce sufletele care au dobândit sfințenia vor avea parte de o veșnicie luminoasă, sufletele care au iubit stricăciunea vor avea o veșnicie întunecoasă, „neagra veșnicie”, după cum îi spunea marele duhovnic român. Tot în „Cărarea Împărăției”, Arsenie Boca mai scria:

„Împărăția lui Dumnezeu e o împărăție spirituală, lăuntrică, în însăși structura spirituală a Creștinismului. Despre ea nu se poate spune: iată-o aici sau acolo, acum, odată sau cândva. Împărăția lui Dumnezeu nu e sub categoriile cunoașterii, în categoriile naturii sau lumii”, mai spunea părintele.

Sufletul credincioșilor va urca în Rai ca un șuvoi de foc

Referitor la sufletele celor credincioși, care și-au găsit sfințenia, acestea „urcă la Dumnezeu ca un șuvoi de foc”, a adăugat Arsenie Boca. Sfântul părinte susținea că sufletul este de un înger să vadă Raiul și fericirea celor drepți, dar și răsplata pentru faptele bune pe care le-au făcut în viață.

Însă, mai ales, sufletele lor vor fi duse să își vadă toate lucrurile bune pe care le-a făcut de-a lungul vieții sau pe care le-ar fi putut face, însă nu le-a făcut.

Pe de altă parte, potrivit fostului monah, „vrăjmașii lui Dumnezeu, ateii, care se înnebunesc zicând cu ură că nu este Dumnezeu, nu mai trec prin vămi. Sufletul acestora îl trag din trup o droaie de diavoli și osânditul suflet n-are nici măcar mângâierea să vadă fața îngerului păzitor”.