Potrivit celor mai recente studii în domeniu, persoanele deștepte le datorează acest lucru mamelor, nu taților.
Așadar, stereotipurile legate de gen, care au existat secole întregi, sunt pe cale să dispară.
Femeile singure care vor să aibă un copil inteligent nu trebuie să caute un câștigător al premiului Nobel, pentru că ele sunt cele care vor da mai departe moștenirea intelectuală.
Prin urmare, la baza acestei teorii stă studiul asupra “genelor condiționate”care se manifestă diferit în funcție de origine.
În principiu, rădăcinile acestor gene pot fi descoperite și chiar dacă sunt active sau nu. Interesant este faptul că genele condiționate funcționează numai dacă provin de la mamă.
Dacă aceeași genă este moștenită de la tată, se dezactivează. În mod evident, alte gene funcționează invers, adică se activează numai dacă vin de la tată.
GENELE MAMEI SE DUC DIRECT LA CORTEXUL CEREBRAL, IAR CELE ALE TATĂLUI LA SISTEMUL LIMBIC
Cu toții știm că inteligența are o componentă ereditară, dar până acum câțiva ani credeam că aceasta se transmite în mod egal de la ambii părinți.
Cu toate acestea, mai multe studii arată că cei mici vor moșteni inteligența de la mamă, pentru că genele inteligenței se află pe cromozomul X.
Primul studiu pe această temă a fost realizat în 1984 la Universitatea Cambridge și a arătat că genele transmise de la mamă contribuie cel mai mult la dezvoltarea centrului gândirii din creier.
STUDII NOI DESPRE CUM SE TRANSMITE INTELIGENȚA
Pe măsură ce timpul a trecut, cercetătorii au continuat să studieze acest subiect.
Robert Lehrke, de exemplu, a arătat că inteligența copiilor depinde de cromozomul X și a concluzionat că, deoarece femeile au doi cromozomi X, există șanse duble să aibă caracteristici asociate cu inteligența.
Însă poate cel mai interesant studiu, efectuat în Glasgow, Scoția, a arătat că tinerii cu vârsta între 18 și 22 de ani au coeficientul de inteligență foarte apropiat de cel al mamelor lor, media de diferență dintre ei fiind doar de 15 puncte.
GENETICA NU ESTE SINGURA RESPONSABILĂ
Dacă lăsăm genetica la o parte, ne dăm seama că femeile au un rol mult mai important în dezvoltarea intelectuală a copiilor, prin contactul emoțional și fizic cu aceștia.
De fapt, unele studii susțin că legătura puternică dintre copii și părinți este foarte strâns legată de inteligență.
Importanța unei legături puternice din punct de vedere emoțional pentru dezvoltarea bună a creierului a fost demonstrată de cercetătorii de la Universitatea din Washington.
Aceștia au descoperit că o relație plină de dragoste și afecțiune a copiilor cu mama este crucială pentru evoluarea a unor părți din creier.
Uită ce ți-a spus bunica, iată ce spun savanții: 6 mituri din copilărie, care au băgat frica în noi
Nu este exclus că ai reușit să insufli aceste neadevăruri și propriilor copii. Uită ce ți-a spus bunica, iată ce spun oamenii de știință!
1. Nu mânca multe dulciuri, o să-ți apară coșuri
Acneea apare din 3 motive:
-Creșterea producției de sebum;
-Excesul de hormoni masculini;
-Îngrijirea incorectă a pielii.
O alimentație neechilibrată poate să modifice conținutul de sebum și să favorizeze inflamațiile, dar o singură ciocolată nu este în stare să facă asta. Trebuie să ai o alimentație total greșită ca să se întâmple așa. În SUA a fost realizat un experiment: un grup de tineri au fost puși să mănânce ciocolată naturală cu un conținut ridicat de cacao, iar alt grup – ciocolată mai puțin naturală. La nimeni dintre ei nu s-a modificat aspectul pielii.
2. Din cauza bărbieritului părul crește mai des și mai repede
Acest mit a fost dezmințit încă în anul 1928. După bărbierit firele de păr într-adevăr par a fi mai aspre și mai groase, însă doar pentru câteva zile. Când va crește mai mult, părul va fi din nou moale.
Și, bineînțeles, rasul nicium nu influențează viteza de creștere a părului. Altfel, bărbații cu vârsta ar fi nevoiți să se bărbierească nu în fiecare zi, dar la fiecare 3 ore.
3. Unghiile și părul cresc chiar și după moarte
Pentru ca celulele să se dividă, ele trebuie să ardă glucoză, iar pentru arderea glucozei e nevoie de oxigen. Atunci când inima încetează să transporte oxigenul prin sânge, se oprește și procesul de divizare a celulelor. Nu există noi celule – nu există nici creștere de păr sau unghii.
De fapt, după moarte pielea se usucă și se strânge. Din această cauză unghiile par mai mari.
4. Noi folosim doar 10% (5%, 3%) din posibilitățile creierului
O să vă dezamăgim: chiar și când te uiți la perete, creierul tău lucrează la o capacitate de 100%. Dacă ar fi altfel, evoluția demult ne-ar fi lipsit de cele 90% inutile.
O perioadă destul de lungă cercetătorii nu puteau să înțeleagă cu ce se ocupă anumite zone din creier. Din această cauză s-a răspândit ideea că ele nu se folosesc. Acum se știe că aceste zone răspund de gândire, planificare, luare a deciziilor și adaptare.
5. Nu-ți pocni degetele – o să faci artrită
Atunci când îți trosnești degetele se întind articulațiile și în ele se formează bule de aer. Acele pocnituri sunt sunetele provocate de spargerea lor. Nu există studii, care să demonstreze că acest obicei provoacă artrită.
6. O să atingi broasca, o să ai negi
Negii sunt provocați de virusul papiloma. Este unul contagios, dar nicidecum de la broaște, ci de la alți oameni și doar prin contact sexual