“Ieri, pe o terasă din Mamaia, Eva Maria, fetița Elenei Udrea, m-a ucis cu tristețea ei”. Cum a fost filmată micuța

6754

Jurnalista Floriana Jucan a relatat un moment emoționant pe pagina ei de Facebook, legat de fetița Elenei Udrea și a lui Adrian Alexandrov.

Micuța a fost filmată pe o terasă din Mamaia, acolo unde tatăl ei încerca să îi aline tristețea și să suplinească absența mamei.

Elena Udrea se află după gratii, la penitenciarul Târgșor, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

„Ieri, pe o terasă din Mamaia, Eva Maria, fetița Elenei Udrea, m-a ucis cu tristețea ei. Stătea cuminte și tăcută, privind copiii din piscină, în timp ce tatăl ei o înconjura cu grijă și tandrețe. Mi-a rupt sufletul…

PS. Postez aceste imagini cu acordul dlui Adrian Alexandrov. PS2. Am oprit comentariile să nu ne desfigurăm de la atâta ură!”, este mesajul scris de Floriana Jucan, pe 14 august, pe pagina ei de Facebook, în dreptul imaginilor video cu Eva Maria.

Într-adevăr, imaginile au atras un val de reacții și au împărțit Internetul în două tabere, a celor care o compătimesc pe Eva Maria și a celor care au scris că și copiii lor sunt triști, atunci când părinții pleacă la muncă cinstită, prin țările Europei.

Elena Udrea a născut-o pe Eva Maria pe 20 septembrie 2018 departe de țară, în Costa Rica, acolo unde fugise ca să scape de pedeapsa definitivă de 6 ani de pușcărie pe care o primise în dosarul „Gala Bute”.

Fostul ministru Elena Udrea se află acum în Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018 şi confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare, scrie Hotnews.ro.

După decizia definitivă de condamnare în dosarul Gala Bute, Udrea a încercat să fugă din țară și a fost prinsă în Bulgaria, unde a stat în arest timp de peste două luni, timp în care s-a derulat procesul de extrădare. Ea a fost adusă în 16 iunie 2022 în România și a fost încarcerată la Penitenciarul Târgșor.

Fetița Elenei Udrea, 5 ani pe 20 septembrie
Aniversarea de anul trecut, când Eva Maria a împlinit 4 ani pe 20 septembrie, a găsit-o pe Elena Udrea tot în spatele gratiilor. Iată ce mesaj a transmis atunci fostul ministru, pentru fiica sa.

„La mulți ani iubirea mea, Eva Maria! Cerurile s-au deschis astăzi pentru tine. L-am rugat pe Dumnezeu să crești sănătoasă și fericită, să-ți aștearnă în față o cale ușoară, pe care să mergi cu încredere și pe care să ți-o lumineze cu lumina Lui și să ți-o umple cu iubirea Lui, o cale care să te ducă acolo unde îți dorești să ajungi. Mami, tati și buni te iubesc și sunt mereu cu tine!

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat să trăiesc această minune care ești în viața mea! Îți mulțumesc pentru înțelegerea, puterea și dragostea ta pentru mine până la infinitul, infinitului.

Să ști că în fiecare clipă gândurile mele sunt la tine și că oriunde aș fi te iubesc cel mai mult pe lumea asta! (Mama)”, a transmis Elena Udrea, pe Facebook.