Doliu la Federația Sportivă din România! Valentin Illeș s-a stins la numai 52 de ani. Ce mesaj a postat fiica sa

3958

Lumea sportului din România este din nou în doliu, după ce vicepreşedintele Federaţiei Române de Dans Sportiv, Valentin Illeș, a murit. Tragedia a avut loc ieri, 3 octombrie 2023, din cauza unui accident rutier.

Tragedia a lovit în inimile tuturor celor din comunitatea dansului sportiv românesc în ziua de 3 octombrie 2023, când Valentin Illeș, vicepreședintele Federației Române de Dans Sportiv, și-a găsit sfârșitul într-un accident de proporții șocante.

Acest eveniment nefericit a avut loc pe o autostradă din Ungaria, iar consecințele au fost devastatoare.

Valentin Illeș a murit într-un accident
Potrivit informațiilor oferite de autorități, Valentin Illeș, în vârstă de 51 de ani, se afla la volanul mașinii sale, conducând pe autostradă.

Într-un moment tragic, o altă mașină a intrat în coliziune violentă cu parapetul de protecție, distrugându-l complet, apoi s-a izbit cu viteză mare de un camion care venea din sens opus. Cu toate eforturile depuse de șoferul camionului pentru a evita impactul, tragedia a avut loc într-o fracțiune de secundă.

Impactul a fost atât de puternic încât șoferul camionului a pierdut controlul volanului, iar mașina de mare tonaj a rupt parapetul de pe sensul său de mers, intrând în coliziune cu o altă mașină care circula regulamentar.

În urma acestui incident devastator, Valentin Illeș a suferit răni foarte grave și a pierdut viața pe loc. O stea strălucitoare în lumea dansului sportiv românesc s-a stins, lăsând în urmă o suferință imensă.

Ce mesaj a postat fiica lui Valentin Illeș pe Facebook

La scurt timp după aflarea vestea tragică, fiica lui Valentin Illeș și-a exprimat durerea și tristețea ei printr-un mesaj emoționant postat pe pagina sa de Facebook. Cu durere în suflet, ea a evocat calitățile și iubirea pe care tatăl ei le-a oferit întotdeauna familiei lor.

„Ce ai face moarte de-ai fi, și ai avea tată și ar muri? Sunt atât de mândră că am avut șansă să fiu copilul tău, atât cât a fost.

Nu vreau să mă cert cu Dumnezeu, să-l întreb de ce nu ți-ai văzut nepoții, să-l întreb de ce nu mai pot să te ating, să-l întreb de ce nu o să pot să alerg spre tine când o să ies campioană mondială…

Mă împacă doar gândul că ai trăit o viață cum ai vrut tu, o viață de țigan, pe drumuri, cu muzică, cu dans, cu oameni.

Am simțit de aseară de când ai plecat… noi suntem suflete pereche. O să fac tot ce îmi stă în putere să mai trăiești prin mine. Cât timp mai sunt aici nu o să te uite nimeni!

O să te fac mândru! O să mă adun…cum m-ai învățat și o să îți fac o postare cum meriți…asta nu îți face dreptate! Ai fost bărbatul vieții mele, te iubesc și ne vedem în curând!”, a scris fiica lui Valentin Illeș pe Facebook.