Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, nuntă ca în povești. Mireasa lui Oțil, absolut superbă. Imagini de la petrecerea de la piscină

5248

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și soție. Doamna Oțil a fost o mireasă superbă, iar mirele și-a ascuns emoțiile în spatele unor glume simpatice.

Fiul lor, Tiago, le-a fost cavaler de onoare, iar nași, aceiași prieteni buni, Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, nuntă ca în povești, la piscină!

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au cununat duminică, la Mănăstirea Cașin, din Capitală, iar petrecerea a fost organizată la un local cu piscină, pe malul lacului Buftea.

A fost totul așa cum și-au dorit, simplu, dar elegant, relaxat, dar și spectaculos. La petrecere însă, invitații, în frunte cu nașa și cu Ramona Olaru, s-au dezlănțuit pe manele, pe piesele lui Nicu Paleru

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, nuntă la piscină

Bineînțeles, toți ochii au fost ațintiți asupra miresei, care toată săptămâna a oferit informații pe Instagram, despre evenimentul de duminică. Cununia religioasă a început în jurul orei 17.00, la Mănăstirea Cașin, din București.

După slujba de la biserică, nașii, mirii, rudele și prietenii cuplului s-au deplasat la restaurantul de pe malul lacului Buftea, acolo unde totul a fost amenajat impecabil. Flori albe, baloane albe, lumânări, candelabre au transformat locul într-unul de vis.

Dani și Gabriela au publicat imagini și pe rețelele sociale, iar prietenii din showbiz s-au grăbit să îi felicite

Cum s-au îmbrăcat colegele de la „Neatza”, Diana Munteanu și Ramona Olaru

De la petrecere nu au lipsit colegii mirelui, de la emisiunea „Neatza” (Antena 1). Ramona Olaru, Diana Munteanu, Cuza de la Noaptea Târziu și, bineînțeles, Răzvan Simion, care a fost însoțit de iubita arhitect, Daliana Răducan.

Fetele au strălucit în rochiile de seară, toate optând pentru modelul cu despicătură pe picior. Diana Munteanu a purtat un albastru electric, Ramona Olaru, un ivoire sidefat, iar Daliana, negru.

Cine e Gabriela Prisăcariu, soția lui Dani Oțil

Dani Oțil (42 de ani) și Gabriela Prisăcariu (30 de ani) s-au îndrăgostit spre finalul anului 2018 și s-au căsătorit în mai 2021. În septembrie 2021 a venit pe lume fiul lor, Luca Tiago. Fotomodel de profesie, dar și absolventă a Facultății de Drept, Gabriela s-a remarcat în showbiz în anul 2015, când a câștigat concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu” (Kanal D). După ce a participat la concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu”, Gabriela a fost invitată la o altă emisiune a postului, „Te vreau lângă mine”, de la Kanal D.

Iată ce declarații a făcut la vremea aceea: „Bărbații caută, în general, femei proaste. Până acum nu mi-am găsit jumătatea și nici nu caut. Am fost cu barbați care mi-au dat papucii pentru că s-au gândit că sunt și frumoasă, și mai am și ceva în cap, așa că înainte să îi părăsesc eu, au preferat să facă ei pasul ăsta”.

Gabriela Prisăcariu este în prezent model și influencer de succes, fiind urmărită numai pe Instagram de peste 200.000 de fani.