Dan Negru, revoltat de felul în care sunt umiliți vârstnicii în România. Ce spune despre mama lui

366

Scandalul azilelor din România naște tot tot mai multe controverse. Dan Negru se declară revoltat de felul în care sunt umiliți cei fără apărare.

Prezentatorul de la Kanal D face o comparație între România, unde bătrânii sunt înghesuiți în câte un azil sau se luptă cu prejudecățile, și își dă ca exemplu propria mamă, asta în timp ce vârstnicii din Europa pleacă în croaziere și au acum mai mult timp pentru a călători.

Dan Negru: “Toți bătrânii României stau într-un „azil” “Toți bătrânii României stau într-un „azil”. Acum, vara, vârstnicii Europei sunt în vacanțe, în croaziere, îmbrăcați cool, dornici de distracție, savurând pina-colada. Sunt ai noștri așa ?

Când îi iau mamei mele vreo eșarfă sau vreo haină mai colorată îmi răspunde că e prea fistichie pentru vârsta ei. Europenii, americanii, cu cât sunt mai vârstnici, cu atât sunt mai fistichiu îmbrăcați”, spune Dan Negru pe o rețea de socializare.

Îi rog pe colegii mei din televiziuni ca măcar cu lecția asta să ne alegem după necazul azilelor: să nu mai folosim termenul „bătrân” la TV

Prezentatorul și-a dori ca expresia bătrân să dipară din limbajul televiziunilor din România și face un apel pe această cale. “Italienii nu folosesc la expresia „bătrân” ci „senior”. Televiziunile românești vorbesc doar despre „bătrâni” .

Îi rog pe colegii mei din televiziuni ca măcar cu lecția asta să ne alegem după necazul azilelor: să nu mai folosim termenul „bătrân” la TV, așa cum o fac multe alte țări. Propun CNA să recomande evitarea folosirii cuvântului bătrân”, mai spune el.

Dan Negru se declară cutremurat de această imagine de coșmar, în care cei care au familii sunt abandonați într-un azil, iar asta după ce ajung să fie considerați inutili de cei dragi.

„Vârstnicii noștri, chiar și cei care au familii, sunt de fapt niște oameni abandonați de societate, neglijați si considerați de ceilalți ca fiind inutili. 3,5 miloane de oameni peste 65 de ani are România. O țară cu bătrâni, dar care nu e pentru bătrâni!”, precizează prezentatorul TV.

„Noi suntem singurii care punem riduri pe sufletele bătrânilor”

Proaspăt întors dintr-o vacanță în Japonia, Dan Negru nu crede că în această țară s-ar putea întâmpla așa ceva, pentru că aici bătrânețea nu este o povară, ba din contră. În România, însă, filmul continuă să fie la fel de trist.

Ba mai mult, cei trecuți de o anumită vârstă nu își mai pot găsi nici măcar ceva de muncă. “Nu cred că Japonia ar permite azile cu bătrâni umiliți. E țara cu cea mai îmbătrânită populație din lume și e țara in care mai mult de jumătate din pensionarii trecuți de 70 de ani continuă să muncească voluntar.

E singura țară din lume în care peste 50 mii de oameni au trecut de 100 de ani. În Japonia, America sau în Europa civilizată, bătrânețea nu e o povară! În România există discriminarea de vârstă în orice muncă, dar nimeni nu are curajul să o arate. Noi suntem singurii care punem riduri pe sufletele bătrânilor”.

Dan Negru: „Să ne ferească Dumnezeu pe toți de Singurătatea azilelor”

Dan Negru a vorbit pentru UNICA.RO și despre sentimentul pe care îl trăiește atunci când vede că tot mai multe persoane publice ajung într-un azil.

„Mă gândesc la vorbele lui Dostoievski care spunea că „la bătrânețe sunt mai de folos banii decât feciorii”. Nu-mi plac azilele, deși văd că e o modă să-ți lași părinții acolo.

Să ne ferească Dumnezeu pe toți de Singurătatea azilelor. Nu vă luați după moda care spune că azilul e un hotel de lux. O fi, dar Singurătatea e cumplită în orice hotel de lux”, susține el.