Ce s-a întâmplat cu Lorenzo Lazo, văduvul actriței Edith Gonzalez. Și-a refăcut viața la 70 de ani, iar iubita lui e cu 15 ani mai tânără

750

Ce s-a întâmplat cu Lorenzo Lazo, văduvul actriței Edith Gonzalez. În 2019, Edith Gonzalez se stingea din viață, lăsând în urmă o fiică și un soț îndurerat. Zece ani au fost căsătoriți, iar el i-a fost alături până în ultima clipă. cu toate acestea, faptul că Lorenzo și-a refăcut viața cam repede nu a fost pe placul fanilor actriței…

Ziua de 13 iunie va rămâne mereu spre trista amintire a iubitorilor de telenovele din lumea întreagă ca fiind nefasta zi în care Edith Gonzalez a plecat spre o lume mai bună, actrița nereușind să învingă cumplita boală cu care se lupta din 2016.

Avea doar 54 de ani, iar Lorenzo Lazo, iubirea vieții ei, i-a fost alături până în ultima clipă… Un an mai târziu, el era acuzat că și-a refăcut prea repede viața, după ce s-a îndrăgostit de o femeie cu 24 de ani mai tânără, dar iată că, anul acesta, văduvul regretatei actrițe a anunțat că iubește din nou.

Ce s-a întâmplat cu Lorenzo Lazo, văduvul actriței Edith Gonzalez

Lorenzo Lazo și Edith Gonzalez au un trecut tulburător, povestea lor de dragoste fiind demnă de o ecranizare cinematografică. Cei doi au fost parteneri de viață un deceniu, iar Edith s-a stins în brațele bărbatului pe care îl iubea și care o iubea.

Actrița avea doar patru ani când a apărut în prima telenovelă și, de atunci, nu s-a mai oprit… Filme, teatru, seriale, emisiuni TV – Edith Gonzalez a fost nu doar o femeie extrem de frumoasă, ci și un munte de talent. Din păcate, destinul a luat-o dintre noi mult prea devreme, actrița pierzându-și viața la doar 54 de ani, în urma unui cancer de col uterin, de care, de altfel, cu un an în urmă anunțase că se vindecase.

Din nefericire, în 2019 actrița s-a stins din viață lăsând în urmă un copil mic și un soț răpus de durere. Deși mulți au fost convinși că Lorenzo nu va umple golul lăsat de soția lui, cel puțin nu atât de repede, Lorenzo Lazo și-a pierdut persoana iubită în urmă cu trei ani, după ce Edith Gonzalez a pierdut lupta cu cancerul.

Bărbatul a avut puterea să treacă peste și, în luna martie a anului 2021, a început o nouă poveste de iubire alături de Lourdes Pelaez, de profesie pictoriță, o femeie cu 24 de ani mai tânără decât el.

În vara acestui an, Lorenzo Lazo a reușit să uimească pe toată lumea, anunțând că are o relație cu Luz Blanchet (55), o celebră prezentatoare de televiziune, iar ulterior a apărut și un pictorial cu ei în revista iHola, unde cu niște ani în urmă poza, într-o poziție similară, alături de Edith…

Lorenzo Lazo și Edith Gonzalez, poveste de dragoste tulburătoare

Cea care la începutul anilor 90 ținea milioane de telespectatori (inclusiv din România) cu sufletul la gură, în fața televizoarelor, așteptând deznodământul telenovelei Inimă sălbatică, a trăit în ultimii ani o poveste de dragoste intensă, însă lipsită de dramatismul telenovelelor, alături de soțul ei, Lorenzo Lazo.

Edith Gonzalez și omul de afaceri Lorenzo Lazo s-au cunoscut în urmă în anul 2003, într-un restaurant din Ciudad de Mexico. Și, la fel ca în telenovele, dragostea lor nu a fost posibilă atunci, deoarece Edith Gonzalez forma un cuplu cu Santiago Creel, iar Lorenzo Lazo era căsătorit cu Concha de la Mora.

Ironia sorții a făcut ca prima soție a lui Lorenzo să moară în 2009, tot de cancer, iar acesta să fie susținut de către Edith, cei doi fiind buni prieteni în acea perioadă. după cum era de așteptat, prietenia lor s-a tranformat într-o poveste de dragoste, actrița și iubitul ei anunțându-și căsătoria în 2010.

„A fost foarte puternic. Prima lui soție a murit de cancer. Este un om cu principii de viață foarte bine stabilite. Este extrem de deștept. Este un bărbat în adevăratul sens al cuvântului’, spunea, pentru hola.mx, Edith Gonzales despre Lorenzo Lazo la scurt timp după ce fusese diagnosticată cu cancer.

Și, într-adevăr, Lorenzo – despre care jurnalista Mara Patricia Castaneda a afirmat că ar avea cancer la rândul său – i-a fost alături lui Edith până în ultima clipă, fiind martor pentru a doua oară, ca într-un scenariu halucinant, al pierderii femeii iubite…