Cât costă o noapte de cazare la pensiunea Andreei Esca. Galerie foto

2977

Andreea Esca a copilărit în în județul Sibiu, la Porumbacu de Sus și pentru că și-a dorit să recreeze amintirile copilăriei, și-a cumpărat nu o casă, ci șase: una pentru ea și familia ei, celelalte cinci pentru închiriat.

Vedeta Pro TV le-a recondiționat şi le-a mobilat îmbinând confortul cu rusticul, spre aprecierea turiștilor care își doresc să se relaxeze la țară.

La început, Esca a cumpărat o casă tradițională în sat, pentru a avea unde sta atunci când venea în vacanțe. Ea a trecut pe casa inițialele „A.E’, care vin atât de la Andreea Esca, cât și de la Alexandre Eram, soțul ei.

„Atunci când simt mirosul de fân proaspăt cosit şi de uliţe de la poalele muntelui, am din nou câţiva ani. Mă simt copil, mă simt fericită. Aici este o energie aparte care mă ajută să trec mai departe cu entuziasmul unui copil’, declara Esca despre casa de vacanță a familiei sale.

Ulterior, Esca și soțul ei au cumpărat alte case, pe care le-au transformat în pensiuni și le-au adus în circuitul turistic. „Descoperiți 5 case tradiționale din lemn, aflate pe malul râului, care au o vechime mai mare de 150 de ani. Toate au fost renovate în 2019 și echipate cu facilități moderne’, se scrie pe site-urile turistice.

Chiuveta este o găleată, în care se stânge laptele, iar oaspeţii sunt invitaţi să bea din căni de metal. Pentru cei dependenţi de ştiri, Andreea le-a pus în cameră televizor modern, le-a dotat bucătăria cu un aparat de cafea şi a utilat baia cu toate cele necesare, potrivit oradesibiu.ro.

În curte, oaspeţii se pot bucura de o grădină plină de verdeaţă, foişor şi bucătărie de vară cu şezlonguri, dar şi de o zonă de plajă cu nisip, amenajată lângă râul care trece prin spatele caselor şi al cărui susur e terapie curată pentru cei ce vin din freamătul oraşului.

O noapte de cazare la una dintre pensiunile Andreei Esca costă 700 de lei pe noapte, fără mic dejun.

Andreea Esca nu vrea însă să se oprească aici cu investițiile în turism. Prezentatoarea știrilor de la ora 19:00, a cumpărat recent mai multe imobile în centrul vechi al Clujului, pe care intenționează să le transforme într-un hotel de 4 stele.

Unii oaspeți s-au plâns de preț, curățenie și ospitalitate

„Din păcate, frumusețea căsuțelor este umbrită de mizeria din ele (păr peste tot, praf, baie necurățată, WC insalubru la propriu, murdar de excremente), de șoarecii din pereți și de cariile din lemn. În prima zi a trebuit să mă duc la magazin după produse de curățenie pentru a face curat (total anormal)”, a scris un oaspete.

„Micul dejun este extrem de scump (160 lei pe căsuță), practic 80 lei de persoană dacă ai copii mici și nu îi pui la socoteală, cum a fost la noi. Menaj nu primești în banii pe care îi dai (mulți). Nici măcar saci de gunoi (am găsit doar unul lângă cuptor). Din cauza oamenilor care lucrează aici (și aici mă refer la curățenie, care e primordială pentru oricine, nu numai pentru o familie cu copii), nu îmi mai doresc o astfel de experiență”, a continuat bărbatul.

Turistă: „Nu mi s-a părut că suntem bineveniți”

„Am ales locația după ce am citit comentariile pe Booking și am văzut nota așa de mare. Dacă într-adevăr doriți o părere obiectivă, este overrated (supraevaluat) și overpriced (la suprapreț) pentru ceea ce oferă. În primul rând, curățenia a lăsat foarte, foarte mult de dorit. Nemăturat pe jos, de dat cu mopul nu mai zic, fire de păr în baie de la clienții anteriori!!

„Există poze probabil din casa gazdei, puse pentru o mai mare vizibilitate, care însă nu se regăsesc în locația pe care o veți închiria (biblioteca aceea frumoasă, de ex).

Ospitalitatea lasă și ea de dorit. Nu mi s-a părut că suntem bineveniți. Nu am fost întâmpinați cu un zâmbet și cu căldură, cum am mai experimentat în astfel de locuri”, a încheiat.