Bătrânii închiși în azilele groazei, marcați de abuzuri: ”Mi-e frică să mai mănânc”

635

Persoanele vârstice sau cu probleme grave de sănătate din centrul Nicolae Cajal din București au vorbit despre problemele lor și despre abuzurile la care au fost supuși.

Simona stă singură în salonul cu trei paturi. Celelalte fete sunt afară, la aer.

Nimic nu-i place ei mai mult decât să citească. A ales un roman gros, cu coperți colorate: „Secrete și minciuni”, de Nora Roberts. E un thriller care se învârte în jurul unor escroci, la fel ca povestea ei de viață, povestește în exclusivitate Libertatea.

Simona povestește că a fost pusă să muncească

Simona are 37 de ani, suferă de retard mintal și a trăit până acum în unul din căminele de îngrijire din Ilfov, închis în urma anchetei DIICOT. Nu știe cât timp a petrecut acolo, probabil peste un an. „Mai multă vreme”, e tot ce poate să spună. La simpla întrebare „Cum era acolo?”, Simona descrie rapid punctele sensibile.

„În mine nu dădeau. În schimb, țipau la mine când întrebam ceva”, povestește femeia. Nu poate să elaboreze prea mult. Zice doar că „mai rar” o ajutau atunci când avea nevoie de câte ceva și că „cei de acolo le spuneau la ăștia care făceau urât că sunt «oameni cu retard»”.

Simona povestește că și ea, și o altă colegă au fost puse să muncească. „Ne ziceau să dăm cu mătura prin curte”, își amintește. „N-am avut curaj să refuz vreodată”. „Ce se întâmpla dacă nu voiați să măturați?”. A izbucnit într-un plâns cu hohote. Și-a acoperit fața cu mâinile și trupul ei zvelt se cutremura.

O asistentă sare imediat pe pat lângă ea, o îmbrățișează și încearcă să o liniștească.

După câteva minute de alinare, Simona începe din nou să plângă. „Mi-e frică să mai mănânc”, spune printre sughițuri. Explică rar că îi vine să vomite de câte ori se așază la masă. „Mâncarea e diferită de cea de dincolo!”. Ieri a mâncat cartofi cu cârnați, pentru că medicul a decis că are nevoie de aport caloric.

„Dincolo ne dădeau doar sandvișuri”, adaugă și nu se înțelege dacă ea găsea asta bine sau rău. Mâncare caldă după luni de mâncare rece e un lucru dificil. Doar atenția nu strică. Simona se liniștește din nou abia după ce primește o țigară și permisiunea să dilueze cu multă apă o cafea 3 în 1. Asistenta o ia de braț și o conduce agale spre curtea interioară.

Simona și alți 27 de beneficiari ai azilelor din Ilfov unde a descins săptămâna trecută DIICOT au ajuns la Căminul pentru Persoane Vârstnice Nicolae Cajal. Unul dintre oameni s-a decompensat psihic și a fost transferat în noaptea de luni spre marți la Spitalul Obregia. Încă 47 de persoane vulnerabile se află la alte 3 cămine ale Primăriei București.

Căminul are patru etaje și o capacitate de 80 de locuri. Coridoarele, curate, sunt impregnate cu un miros înțepător de clor, iar pe alocuri sunt amplasate panouri cu fragmente de ziar. Au făcut parte dintr-o expoziție despre cum era organizată asistența socială la începutul secolului XX. „Nu a evoluat nicio secundă”, comentează în trecere o angajată. Și-atunci, ca și-acum, autoritățile le ofereau persoanelor vulnerabile lemne pentru foc.

Oamenii recunosc că le era luată pensia

„Aceasta e bătrânețea: o sensibilitate acută a trupului, care se irită și se învinețește din orice”, explică o femeie din personalul căminului, potrivit sursei citate.

Dintr-un salon cu pereții albaștri iese un bărbat slab și mărunțel. „Gheorghe”, se prezintă el și face o reverență. „Nu mai știu de când trăiesc la cămin”, mărturisește el, „am fost la mai multe”. În tinerețe a fost lăutar în taraf.

Cânta la contrabas. Se mândrește că a acompaniat-o pe însăși Maria Dragomiroiu, într-un local din zona Leontin Sălăjan, unde îi vedea pe miniștri dansând. Acum nu mai cântă. „S-a terminat. De peste 20 de ani”. Și-a câștigat apoi pâinea ca muncitor necalificat la un abator. Descărca și încărca marfă.

„Recunosc, se țipa la cei cu retard. Din cauză că împărțeam cu ei, 8 la număr, sufrageria și sala de mese, i-am văzut cum țipă. Urlă animalic. Cu ei se lucrează greu. Ajungi să ți se umple paharul. Te exasperează. Și eu am avut probleme cu ei, dar nu erau altoiți cu bâta sau cu altele.

Cu palma”, descrie un alt bătrân viața de la azilul din Ilfov. Ioan acuză doar lipsa de personal, erau doar 3 asistente la 27 de locuitori ai căminului, și faptul că au vrut să-i ia pensia și ajutorul social. „Au venit să le semnez că le cedez banii. Mai mult, că le sunt dator cu 88 de milioane de lei”.