Klaus Iohannis s-a vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2! Primele declarații ale președintelui după imunizare

213

Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinatastăzi împotriva Covid-19, dând astfel startul celei de-a doua etape a imunizării populației.

Șeful statului a făcut acest lucru în mod public, pentru a-i încuraja pe români să își administreze remediul cu încredere.

Operațiunea a avut loc astăzi, la ora 10:00!

Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat împotriva noului coronavirus. Șeful statului a fost primit de medicii Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, pregîtit fiind să se imunizeze artificial contra infecției.

„Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare. Vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient și recomand tuturor vaccinarea.

Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricție, ne vor duce la ieșirea din pandemie”, a declarat Klaus Iohannis, la ieșirea din spital.

Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu doar câteva zile că se va vaccina astăzi, la ora 10:00, împotriva noului coronavirus apărut.

Imunizarea va avea loc la Spitalul Militar din București, dând startul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare a populației împotriva virusului Covid-19.

Președintele țării a anunțat pe data de 12 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, că se va imuniza artificial astăzi, adăugând că nu a dorit să „se bage în fața” românilor care au mai mult nevoie de vaccin decât el.

„Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic așa, în ghilimele, să ne băgăm în față.

Dar pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public, vineri, pe 15 ianuarie”, a declarat șeful statului.

Șefului statului i s-a administrat serul la Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, la ora 10.00.

Premierul Florin Cîțu se va imuniza și el, însă sâmbătă, 16 ianuarie, tot la Spitalul Militar Central din București, după cum au transmis reprezentanții Guvernului României.

În această a doua etapă de vaccinare a populației sunt incluse persoanele de peste 65 de ani și cele care prezintă risc de infectare cu virusului

Etapa vaccinării acestor persoane începe astăzi, doritorii putând să se programeze de azi, începând cu ora 15:00 pentru administrarea serului ce le va conferi imunitate împotriva infecției mortale.

După programarea pacienților, vaccinarea propriu-zisă va avea loc la o distanță de câteva zile, după cum a menționat medicul militar și coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.