Ozana Barabancea vrea să își refacă viața? Artista a vorbit despre un posibil partener

63

Ozana Barabancea s-a schimbat complet după ce a reușit să ajungă la silueta mult visată.

Are o familie minunată, însă mulți se întreabă de ce artrista nu și-a refăcut până acum viața. Artista a dat cărțile pe față și a povestit ce planuri are de viitor în ceea ce privește viața sa sentimentală.

Îi puteam admira tot mai des zâmbetul larg de pe buze, în special de când a reușit să slăbească și să aibă silueta mult dorita. Totuși, o întrebare controverstă stă pe buzele tuturor: ce se întâmplă în viața personală a artistei?

În ultimii ani, Ozana Barabancea a trecut prin clipe dificile, însă cu ajutorul copiilor a reușit să treacă cu bine peste toate greutățile.

„Am slăbit peste 40 de kilograme. M-am cântărit și am 73,2 kg, iar pe masa de operație am avut 114. N-am spus nimănui, dar maximum de kilograme am avut 128″.

Acum mă simt bine, dar atât de mult contează sportul, cum n-aș fi crezut vreodată. Mi-am dat seama că încă mă simt grasă și trebuie să îmi scot din cap senzația asta de om gras.

Cobor greu, urc greu scările, încă am senzașia de greutate pentru că psihic nu m-am echilibrat”, a povestit acum ceva timp Ozana Barabancea.

Pentru a ajunge la un asemenea record de kilograme pierdute, vedeta de la Antena 1 a trebuit să treacă și prin momente mai puțin plăcute. Apropiații acesteia au susținut-o în tot acest timp, mai ales că vedeau cât de mult se străduia cântăreața să slăbească.

Mai mult decât atât, Ozana a fost asistată de multe ori când era nevoită să se deplaseze, pentru că urma tratamente de slăbit și lua pastile în acest sens.

Au existat foarte multe perioade când vedeta s-a simțit epuizată fizic, aceasta având parte și de ajutorul colegilor, când ajungea la filmările pentru show-ul Te Cunosc de Undeva.

Chiar dacă că nu a trădat toate acestea în cadrul emisiunii-concurs, foarte multe luni ale anului trecut au fost chinuitoare pentru Ozana Barabancea. Când participa la petreceri, artista avea nevoie să se țină mai mereu de brațul unui invitat, pentru a se putea deplasa mai ușor.

Ozana Barabancea, care de-a lungul vieții a avut de depășit numeroase obastacole, a fost întrebată în repetate rânduri cum a făcut față tutror greutăților fără un partner alături și mai ales de ce nu are un iubit. Solista a spus tot adevărul.

În primul rând, a ținut să precizeze că are acordul și sprijinul copiilor, însă nu se mai gândește demult la cum ar fi viața în doi.

„Nu, exclus. Copiii şi-ar dori foarte mult, ei mi-au spus tot timpul… Trebuie să îmi mai doresc şi eu, asta e ideea. Mi-e foarte bine aşa cum e. (…) Dacă n-a fost să fie… Eu sunt foarte bine aşa cum sunt”, a spus Ozana Barabancea.

Ozana Barabancea studiază și este colegă cu fiul ei

Ozana Barabancea este un nume răsunător în lumea muzicii, numai că ea își doește mereu să se autodepășească, eventual să iasă din zona de confort și să învețe cât mai multe. De aceea, în prezent este studentă la master, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

„Sunt masterandă la al treilea master la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Sunt colegă cu băiatul meu. El este la licenţă, eu sunt la master la stilistică dirijorală, orchestră, simfonică. Acum am avut examen”, a spus Ozana Barabancea.